Pages

Monday, November 26, 2012

Razboi Discovery Romania vs. RCS-RDS

In fiecare seara inainte de culcare ma pun in pat si vreo 2-3 ore stau cu ochii in televizor, si am fix 3 programe la care ma uit, fiind aranjate unul dupa celalalt: Discovery Channel, Nat Geo Wild si Digi World.
Eu am televiziune prin cablu, asa ca pe mine nu ma afecteaza aceasta stire, dar cei care au Digi Satelit sunt afectati pentru ca RCS-RDS a decis sa scoata Discovery Channel din grila lor de programe.
"În această dimineaţă RCS&RDS a scos Discovery Channel de pe platforma Digi Satelit, fără nici un fel de avertisment. Acţiunile lor reprezintă o încălcare a contractului de distribuţie dintre Discovery şi RCS&RDS, contract care urmeaza să expire pe 30 noiembrie. În pofida eforturilor noastre din cursul acestui an de a ajunge la un nou acord, RCS&RDS a respins toate ofertele noastre.
În ultimele săptămâni, operatorul a mai făcut şi alte modificări în grila sa, eliminând Discovery World, TLC şi Animal Planet din unele pachete. Ne pare rău pentru aceia dintre voi care au fost afectaţi de acest lucru. Vă asigurăm că am facut toate eforturile pentru a evita această situaţie."
La inceput am crezut ca motivul a fost dorinta RCS-RDS de a-si promova noile programe tv Digi World si Digi Life, dar azi au emis un comunicat de presa prin care isi motivau actiunile intreprinse. La fel ca si in cazul razboiului cu trustul Intact si acesta a izbucnit din cauza banilor, Discovery Romania cerand mai multi bani:
"RCS & RDS nu intentioneaza sa renunte la difuzarea canalelor documentare ci doar sa le inlocuiasca pe unele dintre acestea.
Compania noastra nu poate fi de acord sa continue difuzarea canalelor Discovery, cu plata unor tarife de 3 ori mai mari decât cele pentru alte canale similare, pentru toti abonatii sai, in conditiile in care cota medie de audienta a canalelor Discovery este de aproximativ 1%.

Nu putem accepta principiul: 1% doresc si 100% platesc!
Intrucât tarifele Discovery au fost intotdeauna in DOLARI SUA, desi abonamentele noastre sunt platite in LEI, sumele solicitate de grupul Discovery, numai pentru România, au crescut continuu de-a lungul anilor, indiferent de criza economica sau de ratele de schimb valutar. Astfel, echivalentul in lei al sumelor din 2012 este de DOUA ORI mai mare decât al celor din 2008 - adica o crestere cu 100% in 4 ani – si de peste 3 ori mai mare decat in 2005.
Argumentele legate de criza economica, de scaderea puterii de cumparare a consumatorilor sau de impactul ratei de schimb valutar, nu au fost niciodata acceptate de grupul Discovery. In ultimele saptamâni, grupul Discovery a acceptat pentru prima data sa discute despre anumite concesii, dar acestea nu rezolvau problemele de fond, venind doar in perspectiva intreruperii difuzarii canalelor sale la terminarea contractului.
Compania noastra nu poate accepta pozitia grupului Discovery, care, in plina criza economica mondiala, solicita sa i se garanteze un anumit nivel de venituri, indiferent de calitatea emisiunilor canalelor sale, de vechimea acestora, de numarul de repetari si de volumul publicitatii transmise de canal, in dauna emisiunilor propriu-zise.
Grupul Discovery a refuzat propunerea noastra de a crea un pachet distinct, care sa contina toate canalele sale, la un tarif stabilit de Discovery, pachet disponibil abonatilor interesati, dar fara costuri nejustificate pentru abonatii care nu il solicita.
RCS & RDS va difuza in continuare canale documentare de calitate, produse de furnizori reputati, dar nu va accepta ca abonatii sai sa fie fortati sa suporte costuri nejustificate, la presiunea oricarui furnizor care doreste sa isi realizeze planurile, in detrimentul lor."
Avand in vedere cota medie de audienta a canalelor Discovery, nu cred ca va fi afectata prea multa lume.
 

No comments:

Post a Comment